Întreprinderea pentru silvicultură Edineț
Mesajul directorului Întreprinderii pentru Silvicultură Edineţ cu ocazia Zilei Independenţei Republicii Moldova
26.08.2022

 

Mesajul directorului Întreprinderii pentru Silvicultură Edineţ cu ocazia Zilei Independenţei Republicii Moldova

Sărbătoarea ţării noastre - Ziua Independenţei Republicii Moldova este raţiunea ce ne motivează să realizăm în fiecare zi lucruri ce dau valoare statalităţii noastre şi contribuie la progresul social. Pentru orice cetăţean din lume nu există sentimente mai alese şi mai profunde decât cele legate de mamă, familie şi Patrie! De aici pornesc toate începuturile şi aici culminează toate eforturile ce dau valoare datoriei de cetăţean.

La cei 31 de ani de independenţă şi statalitate avem satisfacţia multor împliniri, dar în acelaşi timp conştientizăm că şi orizonturile posibilităţilor noastre sunt mai clare ca niciodată şi vom izbuti doar prin perseverenţă, abnegaţie şi efort comunitar consolidat. Noi, silvicultorii, urmează să ne concentrăm pe realizarea Programului Naţional de Împădurire şi să facem ca freamătul arborilor să domine pe pământul străbun, iar generaţiile viitoare să moştenească arbori seculari. Acesta va fi cel mai bun aport la dezvoltarea statului nostru şi a societăţii.

Cu ocazia Zilei Independenţei Republicii Moldova ne dorim cu toţii ca ţara noastră să fie locul unde vor dori să trăiască copii şi nepoţii noştri. Pentru ca această realitate să persiste în fiecare zi, se cere de la fiecare dintre noi un lucru mai simplu decât multe altele - să fim cetăţeni destoinici, să ne iubim ţara şi să contribuim plenar la dezvoltarea ei.

La mulţi ani Republica Moldova!

 

Cu respect Boris Cojocari

 

 

Copyright © 2024 Toate Drepturile Rezervate.